Reportaj ZF: Oamenii care fac să meargă non-stop centrala nucleară de la Cernavodă

Rareori, în nuclear, reușești să treci de povestea tehnologiei și să ajungi la povestea oamenilor. Când spui tehnologie nucleară, spui reactor. Ceva cu multe fire, cabluri, calculatoare. O mașinărie de multe miliarde de euro, complexă și complicată, provocatoare. Mașinăria asta nu funcționează per se.

Ce se întâmplă în camera de comandă este de fapt controlul total al acestei mașinării. Cine face mașinăria să meargă strună reprezintă esența acestei industrii. Iar cei care o fac să meargă sunt operatorii și instructorii. Când industria în sine își proiectează imaginea asupra oamenilor, te aștepți ca oamenii să devină ei înșiși un model uman mașinizat.

Operatorul Ovidiu Boambă are 43 de ani, dar arată de 30 și lucrează la centrală de când a terminat facultatea. Vorbește relaxat și cu multă pasiune, explică importanța rolului său prin comparații obiective, reduce rigurozitatea industriei la povestea lui de viață. Instructorul, Dumitru Gorgan (sau Titi, cum îi spune Ovidiu), are în jur de 50 de ani. Sunt doar cinci instructori ca el în toată România și nu mă pot abține să nu mă gândesc câți oameni i-au trecut prin mână și ce sentiment trebuie să ai când știi că prin anii ’70 aveam nevoie de experții altor țări care să ne învețe meserie. Este riguros, atent în explicații, se asigură că ai înțeles, că totul este clar. Este prin definiție modelul omului care îi învață pe alții. Este omul din „explicațiile” căruia au ieșit zeci de profesioniști. Când cei doi vorbesc, linia de demarcație între optimismul, dorința și pasiunea operatorului și rigurozitatea, atenția și psihologia instructorului este clară. Primul își exprimă meseria, cel de-al doilea o predă. Au în comun o pasiune pe care rar am văzut-o.

„În anul 1987 am făcut un pas important și am decis să lucrez ca operator la CNE Cernavodă, într-un domeniu nou, complex”, spune Dumitru Gorgan. În toamna anului 1992, pleacă la pregătire în Canada și se întoarce cu un țel. „Atunci am fost impresionat de modul de lucru într-o centrală nucleară, de standardele de pregătire, de faptul că operatorii executau manevrele în instalație folosind proceduri, dar mai ales am fost impresionat de simulatorul centralei și de pregătirea operatorilor pe simulator. Am știut de atunci că dacă am să ajung să fiu operator încamera de comandă, următorul pas în carieră va fi să devin instructor de simulator”, afirmă Gorgan.

Așa a început drumul său în industria nucleară. A început din șantier, a învățat tot ce era de învățat, a trecut el însuși prin toate posturile ca să-i poată învăța pe alții. „Un instructor de simulator trebuie să fie un operator în camera de comandă sau dispecer șef tură cu experiență, asta înseamnă cel puțin 15 ani de experiență în centrală,” spune Gorgan. 15 ani de școală la locul de muncă ca să-i formezi pe alții. Continuând să comprime în câteva cuvinte ani de formare, îți dă senzația de relativitate a timpului: o viață de om concentrată în cinci minute de explicații: „Când vii ca nou angajat, urmezi un program de pregătire specific poziției, în cazul de față operator nuclear. Cerințele de pregătire sunt dinainte stabilite, pe baza unei analize detaliate a funcției și a sarcinilor specifice. Pentru a deveni buni operatori este nevoie de multă muncă și pregătire, dublate de o dorință puternică și de disciplină. De exemplu, pentru a intra în programul pentru autorizare inițială ca operator de cameră de comandă, trebuie să aibă cel puțin 5 ani experiență în centrală, timp în care se califică pe toate pozițiile necesare ca operator în instalație și camera de comandă, adică de la operator pe instalații exterioare până la asistent în camera de comandă”.

Oare câți dintre noi ar continua să învețe încă cinci ani după terminarea facultății doar pentru a intra în programul de autorizare inițială ca operator în camera de comandă? Asta în condițiile în care nu există nicio garanție că vei ajunge operator și nici nu merge cu jumătăți de măsură: ori ești foarte bun, ori te apuci de alte meserii. Câți dintre noi ar continua să dea examene regulat după 10 ani de la terminarea facultății pentru a dovedi constant că fac bine ceea ce fac? „De regulă, operatorii din noile generații sunt nerăbdători să ajungă cât mai curând în camera de comandă, sunt avizi de informație și ar vrea ca transferul de cunoștințe de la cei mai experimentați către ei să se realizeze foarte rapid. Acest lucru poate fi uneori o barieră în procesul de pregătire, care necesită timp pentru acumularea cunoștințelor și formarea abilităților. Ca instructori, suntem pregătiți să identificăm din timp și să minimizăm pe cât posibil astfel de bariere. Nu ne permitem luxul că acestea să afecteze procesul de pregătire,” a arătat Gorgan.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE ZF.RO.